Arată cum un bătrân explică în detaliu capcana artizanală pe care o foloseau odinioară în grădinile spaniole pentru a prinde șoareci, făcută din sârmă și activată cu o monedă de zece cenți de peseta.
Cuprins
Cunoștințele tradiționale din mediul rural continuă să surprindă și în secolul XXI. Acest lucru este demonstrat de un videoclip care a devenit viral pe rețelele de socializare, în care un tânăr îi cere unui bătrân să-i arate cum se folosea o capcană artizanală pentru a proteja grădinile de șoareci. Explicația nu numai că dezvăluie ingeniozitatea populară, ci și importanța transmiterii orale a acestor practici.
Bărbatul ia în mâini un dispozitiv rudimentar din sârmă și arată pas cu pas cum funcționează. Curiozitatea tânărului și răbdarea bătrânului permit recuperarea unui fragment de înțelepciune rurală care a fost transmisă de-a lungul deceniilor de la părinți la copii.
Trucul o monedă ca arc
Cheia capcanei era utilizarea unei monede de zece cenți de peseta, cunoscută popular sub numele de „perra gorda”. Această poreclă era folosită de la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a se referi la moneda bătută în 1870, care în multe sate a devenit un instrument improvizat pentru ingeniozități domestice.
Mecanismul era simplu: țăranul așeza moneda deasupra intrării în vizuina șoarecelui, susținută de un fir cu cârlig dublu. Când rozătorul se întorcea să acopere intrarea, deplasa moneda și, cu această mișcare, arcul se activa, prindându-l imediat. O strategie practică, economică și rezultatul observării răbdătoare a comportamentului animalului.
Valoarea ingeniozității populare
Bătrânul, cu un ton calm, explică în videoclip cum pregătea dispozitivul astfel încât, de îndată ce șoarecele se întorcea în gaura sa, să fie prins. Gesturile sale dezvăluie îndemânarea celor care, cu puține mijloace, rezolvau problemele cotidiene cu o creativitate surprinzătoare.
Acest tip de capcane erau obișnuite în grădinile spaniole pe parcursul unei bune părți a secolului XX, când penuria obliga la valorificarea oricărei resurse. Astăzi, pe lângă utilitatea lor practică, ele servesc ca exemplu de patrimoniu cultural imaterial care reflectă duritatea vieții rurale și capacitatea comunităților de a o înfrunta cu imaginație.
Difuzarea digitală a acestui tip de videoclipuri permite ca aceste mici lecții de la țară să ajungă la noile generații, amintindu-le că tradiția și inovația se pot găsi în cele mai neașteptate locuri.
