„Am ajuns în această situație din cauza foamei și a setei. Nu avem haine, unguente, pește sau legume”.
Cuprins
În Egiptul secolului XII î.Hr., în timpul domniei marelui Ramses al III-lea, ne-am aștepta să găsim multe lucruri: morminte mărețe, piramide, hieroglife bogate și agricultori care așteptau creșterea nivelului Nilului pentru a-și asigura recoltele. Imagini care se potrivesc bine cu ideea pe care o avem despre Egiptul antic. Dacă ne uităm la Deir el-Medina din anul 1157 î.Hr., un sat de meșteșugari situat în apropierea Văii Reginelor, am vedea totuși ceva care pare să se potrivească mai puțin cu acea perioadă: muncitori care declanșează o grevă.
Și nu una oarecare, ci prima din istorie.
Într-un loc îndepărtat din Egipt…
Set Maat (mai cunoscut sub numele de Deir el-Medina, numele său arab) era un sat prosper de muncitori și meșteșugari fondat de faraonul Tutmosis I. Era situat într-un loc privilegiat, lângă Valea Reginelor și Valea Regilor, în fața orașului Luxor de astăzi.
La început, așezarea avea doar câteva zeci de case înconjurate de un zid, dar a crescut și a câștigat importanță. Acolo, în casele lor din chirpici, locuiau muncitorii și meșteșugarii care inițial trebuiau să lucreze la mormântul lui Tutmosis I, care, pentru a evita ca locul său de odihnă să fie jefuit de alte necropole, avusese o idee: să înlocuiască piramidele și mastabele cu un mormânt mai protejat, săpat în munte.
Protagonist neașteptat.
Deir el-Medina ar fi putut rămâne în istorie doar pentru acest motiv, legat pentru totdeauna de numele faraonului Tutmosis I, dacă nu ar fi fost faptul că, la mijlocul secolului al XII-lea î.Hr., a devenit protagonistul neașteptat al unuia dintre cele mai relevante episoade din cronica muncii din lume.
Motivul? Într-o bună zi din 1157 î.Hr. (anul 1157 î.Hr.), aceiași muncitori care locuiau în casele lor din chirpici și se dedicau construirii mormintelor regale au decis să se opună. Și, făcând acest lucru, au declanșat prima grevă din istorie, un titlu care astăzi le este recunoscut de Guinness World Records.
Unde naiba e salariul meu?
Meșterii și muncitorii din Egiptul de acum 3.200 de ani erau poate diferiți de muncitorii de astăzi. Motivațiile lor, însă, nu. Ceea ce a epuizat răbdarea muncitorilor din Deir el-Medina a fost întârzierea în plata salariilor, pe care le primeau în natură, sub formă de cereale, pește uscat, bere, legume sau chiar dreptul de uzufruct asupra anumitor parcele cultivabile.
După cum aminteste La Brújula Verde, știm că muncitorii au început să protesteze când au întârziat cu plata cu puțin mai mult de o săptămână. După 20 de zile, situația s-a agravat și, odată cu intrarea în a doua lună de întârzieri, meșterii au decis să-și lase definitiv uneltele și să se opună. Problemele nu au fost însă punctuale. Ele s-au prelungit pe parcursul mai multor ani.
Indiciile lui Amenenkaht.
Dacă știm ce s-a întâmplat în acel colț al Egiptului acum 3.200 de ani, este în mare parte datorită unui scrib pe nume Amenenkaht, care s-a ocupat de a nota totul pentru a-l informa pe vizir. Datorită lui știm că greva a izbucnit în timpul domniei lui Ramses al III-lea, care a condus regatul aproximativ între 1186 î.Hr. și 1155 î.Hr. Se crede că problemele cu muncitorii din Deir el-Medina au început în jurul anului 1159 î.Hr. și s-au prelungit, fără soluție, până când „sistemul de plăți al muncitorilor din necropolă s-a prăbușit complet”, comentează egiptologul Toby Wilkinson.
„Anul 20, a doua lună a Inundației, ziua 10. Astăzi, echipa de lucru a trecut zidurile necropolei [punctul de control] strigând: „Ne este foame!” De 18 zile în această lună, [bărbații] stau în spatele templului funerar al lui Tutmosis al III-lea”, a relatat scribul într-un document cunoscut astăzi sub numele de Papirusul Grevei. În acesta se fac ecou chiar și plângerile amare ale meșterilor din sat: „Dacă am ajuns în această situație, este din cauza foamei și a setei; nu avem haine, nu avem unguente, nu avem pește, nu avem legume”.
Și ce au făcut?
Au spus „ajunge”. Au refuzat să mai aștepte o plată care întârzia și s-au adunat în oraș strigând „Ne este foame!”, făcându-și cererile clare în templul lui Ramses al III-lea și în apropierea celui al lui Thutmose al III-lea, unde au ajuns să campeze. Au mers chiar și la depozitul central de cereale din Tebas și au blocat accesul la Valea Regilor, ceea ce a îngreunat preoților și familiilor să aducă ofrande morților.
După o lungă negociere, au reușit să obțină plata restanțelor și, după cum sugerează Worldhistory, se pare că, în cele din urmă, ambele părți au ajuns la un acord pentru ca muncitorii să-și poată încasa salariile așa cum fusese convenit.
De ce este important?
Primul motiv este relevanța istorică a protestelor. Nu este exagerat să credem că înainte, în Egipt sau chiar în Mesopotamia, au existat situații similare. Și există cineva care consideră că prima grevă reală a avut loc secole mai târziu, în 494 î.Hr., la Roma, cu secessio plebis. Cert este însă că, oficial, mobilizarea meșterilor și muncitorilor din Deir el-Medina este considerată prima grevă documentată până în prezent. Așa figurează de fapt în paginile Guinness World Records.
Dincolo de acest „titlu”, episodul este relevant pentru impactul său asupra Egiptului. După cum amintește Joshua J. Mark în World History, în Egiptul antic exista un concept de bază numit ma´at, echilibrul individual, social și universal care îi conferă faraonului o serie de responsabilități, inclusiv bunăstarea populației, securitatea frontierelor și respectarea riturilor religioase.
Ramses al III-lea s-a remarcat în cea de-a doua categorie, dar domnia sa a fost marcată de turbulențe economice care au complicat plata meșterilor. Astfel, s-a confruntat cu o situație particulară: niște proteste la care autoritățile nu au știut prea bine cum să reacționeze și care, într-un anumit sens, „încălcau principiul ma’at”. Un moment important care astăzi face ca Deir el-Medina să fie menționat în cărțile de istorie.
